Povestea canonică a TRACEKEEPERS — Semnalul Pământului

Stare: canon narativ aprobat pentru preproducție. Versiune: 4.3 — 2 august 2026. Campanie inițială: TRACEKEEPERS: BEFORE CITIES / TRACEKEEPERS: ÎNAINTEA ORAȘELOR. Notă privind marca: TRACEKEEPERS este direcția creativă aleasă. Utilizarea comercială definitivă rămâne condiționată de o căutare profesională a mărcilor similare.

1. Povestea într-o frază

O baliză a civilizației Avenyth detectează urma spațio-temporală a mesajului Arecibo din 1974 și își anunță rețeaua; Arca călătorește pentru a înțelege specia care l-a creat, iar Veritas, Aletheia și noii Tracekeepers îi urmează urmele de-a lungul timpului înainte de a decide ce poate învăța Arca de la omenire și cum să răspundă întrebării sale.

Fraza principală a mărcii este:

Fiecare epocă a lăsat o urmă. Fiecare epocă a lăsat o urmă.

Fraza care rezumă modul cooperativ este:

Nimeni nu vede întreaga poveste. Nimeni nu cunoaște întreaga istorie.

Întrebarea centrală a jocului este:

Cum a învățat omenirea să coopereze cu grupuri din ce în ce mai mari și de ce a învățat și să ascundă sau să manipuleze ceea ce știe?

2. Semnalul

La 16 noiembrie 1974, radiotelescopul Arecibo din Puerto Rico a transmis un mesaj spre roiul stelar M13. A fost un gest în principal simbolic: o demonstrație a faptului că omenirea putea trimite o imagine simplă către stele.

Mesajul conținea 1.679 de biți, adică 1.679 de unu și zero. Așezați în 23 de coloane și 73 de rânduri, formează o imagine cu numere, elemente legate de viață, ADN, o figură umană, Sistemul Solar și radiotelescopul însuși. Nu conținea numele «Pământ» sau o propoziție scrisă pentru extratereștri. Povestea rezumă speranța pe care o reprezintă printr-o întrebare simplă:

«Este cineva acolo?»

Semnalul se deplasează cu viteza luminii și a fost îndreptat către o destinație aflată la zeci de mii de ani-lumină. Nu a parcurs acea distanță și nici nu ajunge în mod obișnuit până la centrala Avenyth. Avenyth întrețin o rețea imensă de balize răspândite în univers. Fiecare baliză observă o zonă limitată și împărtășește orice semnal sau schimbare neașteptată cu balizele apropiate. Descoperirea trece de la una la alta până la nodurile lor de cunoaștere. Una dintre ele detectează urma spațio-temporală a transmisiei în timp ce aceasta încă se deplasează, provenind de pe o mică planetă care apăruse cu puțin timp înainte pe hărțile lor.

Balizele formează o rețea distribuită: transmit descoperirile de la una la alta până la nodurile lor și la centrală. Protocolul lor Avenyth reduce întârzierea la un timp aproape imperceptibil. Această comunicare și detectarea unei urme temporale țin de science-fiction-ul jocului. Nu înseamnă că unda radio de la Arecibo a călătorit mai repede decât lumina. Pe ecran se rezumă astfel: «Semnalul încă se deplasează. O baliză i-a găsit urma în timp».

Acești Avenyth pot ști că modelul a fost creat intenționat, dar o imagine nu le permite să îi înțeleagă pe cei care l-au trimis. Păstrătoarea decide să nu răspundă pe baza unei prime impresii. Ordonă pregătirea Arca, urmărirea urmei până la origine și păstrarea fiecărei descoperiri alături de dovada care o susține.

Avenyth nu trăiesc pe o singură planetă. Formează o rețea de habitate, stații și balize care împărtășește memorie, descoperiri și întrebări. Principiul lor cel mai important este simplu: o afirmație nu trebuie separată de urmele care o susțin, de îndoielile care încă există sau de locul din care provine. De aceea au trimis Arca pentru a înțelege înainte de a răspunde.

3. Arca și Atlasul

Arca este o navă de explorare și conservare. Sistemul său principal, Atlas, poate detecta urma spațio-temporală a unei transmisii, o poate urmări până la proveniență și poate deschide ferestre spre momente anterioare originii sale.

Atlasul nu citește toate mințile, nu păstrează întreaga înțelepciune a fiecărei ființe și nu produce o istorie perfectă. Lucrează cu urme:

• obiecte;
• clădiri și locuri;
• resturi de plante, animale și oameni;
• imagini și sunete;
• texte și înregistrări;
• povestiri păstrate;
• schimbări vizibile în mediu.

Fiecare urmă permite observarea unei părți. Mai multe urme conectate permit reconstruirea unei situații cu mai multă certitudine. Când lipsesc dovezile, Atlasul trebuie să arate golul în loc să inventeze un răspuns.

4. Prima scanare a Pământului

Arca urmează urma până la a treia planetă a Sistemului Solar. Abia după ce îi studiază vocile și înregistrările îi află numele local: Pământ. Călătoria spațio-temporală permite observarea sa într-un prezent recognoscibil pentru jucător, deși transmisia a pornit în 1974. Arca realizează o scanare incompletă de la formarea planetei până în acel prezent și descoperă o lume profund transformată de specia umană: orașe, rețele, mașini, artă, știință și o capacitate enormă de colaborare.

Detectează și contradicții pe care o privire de departe nu le poate explica. Aceeași specie îngrijește și distruge, împărtășește și acaparează, verifică și înșală, își amintește și șterge. Arca poate vedea rezultatele, dar încă nu înțelege deciziile, nevoile și conflictele care au dus la ele.

Atlasul nu detectează o presupusă «naștere a inteligenței». Omenirea învăța, crea și coopera de foarte mult timp. Ceea ce localizează este o creștere a numărului de urme conectate începând de acum aproximativ douăsprezece mii de ani: așezări mai stabile, lucrări comune, depozitare, cultivare ulterioară și grupuri capabile să coordoneze mai mulți oameni.

Prima fereastră suficient de stabilă a acestui traseu duce spre dealurile Anatoliei și spre Sarımğara Çakmaktepe, în jurul anului 9600 î.Hr. Acolo, o comunitate experimentată de vânători-culegători face pași spre o viață mai sedentară. Göbekli Tepe se află la aproximativ 30 km, aproape opt ore de mers pe jos la scara narativă, și se va deschide ca destinație ulterioară a aceluiași traseu regional. Çakmaktepe nu este originea oricărei comunități, prima civilizație sau istoria întregii omeniri. Este cel mai bun punct de intrare al acestui traseu concret.

5. Veritas, Aletheia și jucătorii

Veritas și Aletheia sunt primii Tracekeepers ai Arca și cele două chipuri principale ale poveștii.

• Veritas începe de obicei cu: «Ce putem verifica?».
• Aletheia începe de obicei cu: «Ce voce sau context ne lipsește?».

Amândoi observă dovezi și ascultă oamenii. Nu reprezintă rațiunea împotriva emoției și niciunul nu deține mereu răspunsul corect.

Fiecare jucător intră în Arca drept un nou Tracekeeper și folosește un avatar propriu. Înainte de a deschide prima fereastră, partida alege Veritas sau Aletheia ca ghid pe teren. Călătorește întotdeauna unul dintre cei doi, atât în modul solo, cât și în cooperare, și nu ocupă un loc de jucător.

În modul solo decide jucătorul. În cooperare, echipa face o alegere vizibilă; dacă există egalitate, o tranșează creatorul camerei. Alegerea este salvată pentru campanie și poate fi schimbată doar în Arca între misiuni. Protagonistul neales rămâne în Arca și participă la prolog, întoarceri, secvențe cinematice și încheieri.

Ghidul ales însoțește grupul, amintește obiectivul, poate indica pasul următor când i se cere și ajută la ordonarea a ceea ce a fost deja observat. Nu adună obiecte, nu are inventar, nu votează, nu aduce o dovadă exclusivă și nu rezolvă enigma. Rolul său este să împiedice rătăcirea jucătorului fără a-i lua descoperirea.

Un Tracekeeper:

1. observă înainte de a afirma;
2. ascultă oamenii și situația lor;
3. compară mai mult de un semn;
4. deosebește ceea ce este verificat de ceea ce este posibil;
5. recunoaște ceea ce încă nu poate ști;
6. păstrează întrebări pentru o epocă ulterioară;
7. nu transmite cunoștințe din viitor unei persoane din trecut.

6. Cum se intră în trecut

Înaintea misiunii, Păstrătoarea îi pregătește pe Veritas și Aletheia pentru întâlnire. Amândoi adoptă o înfățișare umană pentru teren pentru ca oamenii de pe Pământ să le poată recunoaște gesturile, să-i privească în ochi și să vorbească cu ei fără a rămâne paralizați în fața unei forme necunoscute.

Această înfățișare nu copiază corpul sau mintea unei persoane reale. Nici nu le permite să se dea drept altcineva. Își păstrează identitatea Avenyth și apar neînarmați. În Arca poartă un costum continuu dintr-o singură piesă, gri-grafit închis mat, neted, complet monocrom și fără dungi, linii, lumini, portocaliu, chihlimbar, cyan, albastru, embleme, insigne sau dispozitive vizibile. Se deosebesc prin chip, păr, voce și mișcare. La intrarea într-o epocă, pragul înlocuiește complet acel costum cu haine compatibile cu locul, fără a introduce obiecte viitoare sau a lăsa tehnologie vizibilă. La Çakmaktepe, adaptarea folosește doar piele și piele prelucrată; fibrele vegetale apar ca șnururi sau legături, nu ca țesătură. Protagonistul ales păstrează acea formă pe durata misiunii; celălalt rămâne conectat din Arca.

Ferestrele temporale arată momente care s-au întâmplat deja. Tracekeepers pot merge, asculta, aduna și preda obiecte, ajuta la sarcini și participa la decizii locale deoarece prezența lor face deja parte din fereastra pe care Atlasul a deschis-o. Nu pot rescrie un mare fapt istoric sau aduce o soluție ulterioară.

Regula îi este prezentată simplu jucătorului:

Putem intra, privi și ajuta. Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat deja.

O misiune poate avea trasee, conversații și decizii ale echipei diferite. Aceste diferențe schimbă ceea ce jucătorii înțeleg, relația pe care o construiesc cu personajele și întrebările pe care le păstrează. Faptele istorice fixe își păstrează rezultatul cunoscut.

Dacă o scenă trebuie să reprezinte ceva nedocumentat — de exemplu, viața personală a lui Kael — este marcată ca reconstrucție plauzibilă. Jocul nu prezintă niciodată acea conversație fictivă drept o înregistrare reală.

7. Personajele trecutului și conversația liberă

Personajele nu sunt enciclopedii. Își cunosc locul, timpul, munca, amintirile și ceea ce au putut observa.

Interacționează cu jucătorul în trei moduri:

1. Invită: își arată lumea și întreabă ce atrage atenția vizitatorului.
2. Încredințează sarcini: cer să găsești, să transporți, să compari sau să predai ceva de care au cu adevărat nevoie.
3. Cer ajutor: când apare o problemă nouă sau nu pot urmări mai multe semne simultan, colaborează cu echipa pentru a înainta.

În momente pregătite, camera se poate apropia și poate deschide o conversație liberă prin text sau voce. Personajul răspunde într-un limbaj simplu și doar în limitele cunoștințelor sale. Dacă jucătorul întreabă despre ceva ulterior, răspunde sincer, iar Atlasul păstrează întrebarea.

Când un personaj viitor poate continua subiectul, Atlasul amintește:

• ce a explicat personajul anterior;
• unde a trebuit să se oprească;
• ce întrebare a rămas deschisă;
• ce unealtă, experiență sau dovadă nouă permite acum înaintarea.

Astfel, învățarea crește firesc, fără a transforma o persoană din trecut în cineva ignorant sau a-i da cunoștințe despre viitor.

8. Obscurantiștii

Obscurantiștii s-au născut dintr-o ruptură în interiorul civilizației Avenyth. Cred că o poveste unică, simplă și controlată este mai utilă decât o arhivă plină de îndoieli, voci și dovezi pe care oricine le poate verifica. Consideră că păstrarea atâtor surse și dezacorduri încetinește Arhiva și îngreunează luarea deciziilor.

Nu orice critică adusă Arhivei îl transformă pe cineva în Obscurantist. Ruptura începe când o facțiune decide să șteargă originea dovezilor și să împiedice alți oameni să îi verifice versiunea.

Au luat-o înaintea Arca în stratul informațional, nu în istoria umană. Interceptează copii, taie conexiuni, elimină gradul de îndoială și amestecă o dovadă reală cu o concluzie manipulată. Scopul lor este ca Arca să răspundă unei versiuni opace a omenirii și nimeni să nu poată verifica felul în care a fost construită.

Limitele lor sunt fixe:

• nu provoacă războaie, religii, invenții sau decizii umane;
• nu controlează personaje istorice;
• nu transformă orice eroare într-o conspirație;
• nu schimbă trecutul;
• nu sunt explicația minciunii, fricii sau conflictului uman.

Omenirea este deja complexă în sine. Obscurantiștii exploatează golurile, simplificările și contradicțiile pe care le găsesc. La început sunt percepuți doar ca Interferență; intenția lor se descoperă treptat.

9. Prima campanie: Înaintea orașelor

Misiunea de sosire și cele zece aventuri principale ale Preistoriei cercetează o întrebare simplă:

De ce are nevoie un grup pentru a trăi, a munci și a decide unit înainte să existe orașe?

Kael și celelalte persoane din grup nu primesc «civilizație» de la jucători. Îi învață să-și citească propriul mediu. Cer ajutor când focul, frigul, hrana, riscul, materialele, semnele sau un dezacord obligă la combinarea mai multor observații.

Çakmaktepe păstrează locuințe și spații speciale circulare săpate în roca de bază, unele de până la 16 m în diametru. Reconstrucția folosește stâlpi de lemn, nu piloni în T, și poate arăta muncă, hrană împărțită și acțiuni rituale. Craniile de bouri și oi așezate deliberat și micile obiecte de artă rituală susțin o intenție simbolică, dar nu îi explică semnificația. Torțele, vocile ritmice, percuția, mișcarea și un ospăț sunt marcate ca posibile sau reconstruite când nu există o dovadă directă.

Uneltele de măcinat și de lovire susțin culegerea și pregătirea plantelor sălbatice. Mărgelele de piatră și alte podoabe arată timp și pricepere dedicate și altor lucruri decât procurarea hranei. Grupul fictiv păstrează povestiri despre strămoși din multe generații, dar jocul nu afirmă că același trib poate fi urmărit arheologic de-a lungul mileniilor. Nici nu afirmă că ar fi existat preoți profesioniști sau un sistem de tributuri. O ofrandă, o persoană care conduce ritualul, semnificația fiecărui craniu sau sprijinul acordat meșteșugarilor sunt reconstrucții posibile ale acestui grup fictiv.

Misiunile formează patru acte:

La final, Atlasul creează Primul Registru al Pământului cu patru niveluri vizibile:

• verificat;
• posibil;
• disputat;
• reconstruit pentru joc.

Campania se încheie cu întrebări pe care alte epoci le vor putea aprofunda: recipiente arse, culturi organizate, înregistrări, împărțirea resurselor și acorduri ale unor grupuri mai mari. Sumerul rămâne blocat ca campanie jucabilă până când este realizată și revizuită; manuscrisul său literar principal poate fi dezvoltat fără a pretinde că există deja conținutul jucabil.

10. Arcul complet

Prolog — Întrebarea

În 1974, Arecibo trimite mesajul. Mult mai târziu, Atlasul îi detectează urma temporală în timp ce semnalul încă se deplasează. Păstrătoarea Avenyth respinge un răspuns pripit și trimite Arca. Veritas și Aletheia ajung pe Pământ, îi observă prezentul, găsesc contradicții și descoperă prima Interferență. Atlasul deschide traseul Çakmaktepe, cu Göbekli Tepe ca destinație regională ulterioară, și îi primește pe noii Tracekeepers.

Campanii — Lanțul urmelor

Fiecare eră răspunde la o parte și deschide o altă întrebare. Un personaj ulterior reia limita celui anterior deoarece dispune de alte unelte, probleme sau înregistrări. Traseul nu prezintă o scară de la popoare inferioare la superioare: compară moduri diferite de organizare a vieții și transmitere a cunoașterii.

Traseul literar complet străbate douăzeci și cinci de volume legate de douăzeci și patru de muzee publice. Este organizat în cinci mișcări — mărgeaua și numele; vocea, jurământul și ruina; numele puterii; întemeieri și distanțe; voci, peisaje și infrastructuri ale memoriei — descrise în biblia seriei extinse. Volumele 21–25 deschid, respectiv, muzeele popoarelor san, garamanților, popoarelor Batwa/Twa, expansiunilor bantu și societăților de limbi bantu, precum și lumilor mandé. Matricea personajelor și ferestrelor stabilește profilurile reutilizate, figurile reconstruite, rezervele și barierele temporale. Atlasul declară salturile cronologice și salturile comparative fără contact demonstrat.

Pe măsură ce Arhiva crește, Obscurantiștii încearcă să șteargă surse și să transforme posibilitățile în certitudini. Tracekeepers descoperă că protejarea adevărului nu înseamnă impunerea unei fraze finale, ci păstrarea dovezilor, contextului, dezacordurilor și limitelor astfel încât alții să le poată verifica.

Final — Răspunsul Arca

La încheierea traseului, Arca înțelege că nu poate rezuma omenirea printr-o singură virtute sau un singur defect. Decizia finală nu întreabă dacă specia «merită» să existe. Întreabă ce poate aduce experiența sa Arhivei Arca și cum să răspundă fără a pretinde că îi cunoaște deja întreaga istorie.

Tracekeepers distribuie Arhiva cu sursele și întrebările ei pentru a împiedica o singură facțiune să controleze unica copie. Apoi Arca răspunde semnalului:

Pământ, v-am auzit întrebarea. Nu sunteți singuri.

Traseul de douăzeci și cinci de volume adaugă o precizare care nu înlocuiește acel răspuns:

Aceasta este ceea ce am înțeles; aceasta este ceea ce încă nu putem afirma.

Atlasul arată atunci alte urme umane încă izolate în diferite regiuni ale lumii. Încheierea nu spune «cunoaștem deja omenirea». Spune:

Fiecare epocă a lăsat o urmă. Mai sunt multe de urmat.

11. Ce înseamnă să câștigi

A câștiga nu înseamnă să aduni toate obiectele sau să găsești un răspuns marcat drept corect.

O misiune este încheiată când echipa poate:

• să explice ce a decis;
• să arate ce semne îi susțin decizia;
• să recunoască un cost sau o voce absentă;
• să spună cu câtă certitudine vorbește;
• să păstreze o întrebare sinceră.

Prima campanie se încheie când misiunea de sosire și cele zece aventuri principale ale sale formează un registru coerent. Jocul complet se termină când Arca poate răspunde semnalului cu o arhivă verificabilă, distribuită și deschisă unor trasee noi.

12. Limitele canonului

• AVENYTH este numele canonic al civilizației care a construit Arca; utilizarea sa comercială rămâne supusă unei revizuiri juridice.
• Mesajul Arecibo din 16 noiembrie 1974 este declanșatorul istoric real; conținutul și structura sa nu sunt modificate pentru a pretinde că spunea mai mult decât spunea.
• Nu se stabilește anul exact în care Avenyth detectează urma și nici o dată concretă pentru prezentul jucabil.
• Semnalul nu ajunge în mod obișnuit la Avenyth. Atlasul îi detectează urma spațio-temporală în timp ce încă se deplasează.
• O baliză Avenyth detectează urma și folosește o comunicare fictivă cu întârziere aproape imperceptibilă pentru a anunța centrala; unda umană nu depășește viteza luminii.
• «Este cineva acolo?» rezumă intenția umană; nu este prezentată ca o propoziție codificată în cei 1.679 de biți.
• Avenyth nu află numele «Pământ» din mesaj. Atlas îl găsește studiind planeta de origine.
• Arca păstrează urme și explicații; nu copiază mintea completă a niciunei ființe.
• Pământul este transformat de omenire, nu «cucerit de o rasă».
• Nu există un salt brusc al inteligenței acum douăsprezece mii de ani.
• Sarımğara Çakmaktepe este prima fereastră stabilă a acestui traseu; peștera, tribul și continuitatea sa de-a lungul mileniilor sunt reconstrucții narative, nu fapte arheologice demonstrate.
• Göbekli Tepe rămâne o destinație ulterioară, la aproximativ opt ore de mers pe jos; cifra exprimă scara călătoriei, nu un traseu exact demonstrat pentru 9600 î.Hr.
• Jucătorii nu inventează progrese înainte de vreme.
• Personajele istorice sau reconstruite nu cunosc viitorul.
• Conversația cu IA nu poate schimba canonul, oferi un indiciu crucial nescris sau depăși limita cunoașterii personajului.
• Călătorește mereu un singur ghid de teren ales dintre Veritas și Aletheia; orientează, dar nu înlocuiește nicio acțiune sau decizie umană.
• Veritas și Aletheia adoptă o înfățișare umană pentru teren fără a copia sau a se da drept o persoană reală.
• Ospețele au susținere arheologică; anumite cântece, tobe, torțe și dansuri sunt reconstrucții plauzibile.
• Craniile modificate arată o relație cu morții, dar nu dovedesc singure un anumit cult al strămoșilor.
• Preoții, tributurile și semnificația craniilor și obiectelor rituale nu sunt prezentate ca fapte demonstrate la Çakmaktepe.
• Upton Lovell G2a aparține epocii bronzului britanice, aproximativ între 1850 și 1700 î.Hr.; nu este niciodată amestecat cu grupul de la Çakmaktepe din 9600 î.Hr. și nici prezentat ca un mormânt situat în interiorul Stonehenge.
• «Așa-numita șamană de la Upton Lovell» păstrează supranumele istoric ca temă de cercetare. Sexul feminin este susținut de ADN-ul anunțat în 2026, iar prelucrarea aurului de unelte; rolul de șamană rămâne marcat ca interpretare.
• Piesele funerare egiptene sunt numite «limbi de aur» sau «amulete în formă de limbă». Apar doar într-o fereastră ptolemeică sau romană datată și nu sunt transformate într-un obicei al întregului Egipt.
• Obscurantiștii manipulează arhive și conexiuni, nu provoacă istoria umană.
• Primul traseu nu reprezintă întreaga omenire.

13. Decizii închise și în așteptare

Sunt stabilite pentru preproducție:

• mesajul real Arecibo din 1974 ca declanșator;
• detectarea urmei sale spațio-temporale, fără recepționarea obișnuită a unei unde care ar fi străbătut deja mii de ani-lumină;
• rețeaua Avenyth de balize și protocolul său fictiv de comunicare aproape imediată cu centrala;
• AVENYTH ca nume, cultură și direcție vizuală a civilizației Arca;
• Arca drept navă de explorare temporală și conservare;
• Veritas și Aletheia ca primii Tracekeepers și chipurile principale;
• un ghid de teren ales dintre Veritas și Aletheia în fiecare partidă individuală sau cooperativă;
• înfățișarea umană pentru teren a lui Veritas și Aletheia pentru a interacționa cu oamenii de pe Pământ;
• scanarea incompletă a istoriei umane;
• creșterea numărului de urme conectate, fără un «salt al inteligenței»;
• regulile Atlasului și imposibilitatea de a schimba trecutul;
• rolul și limitele Obscurantiștilor;
• Obscurantiștii ca ruptură internă a civilizației Avenyth;
• începutul la Sarımğara Çakmaktepe și accesul ulterior la Göbekli Tepe;
• Primul Registru al Pământului;
• finalul cu răspunsul la semnal;
• traseul literar de douăzeci și cinci de volume și încheierea sa cu o Arhivă distribuită, verificabilă, cu autori, costuri, consimțământ și limite vizibile;
• conversația liberă limitată de personaj și epocă;
• reprezentarea hibridă: personaj 3D în lume și prim-plan video IA opțional, cu variantă de rezervă 3D și scrisă;
• obiectivul vizual fotorealist și planificarea pentru PC și console încă din producție.

Actualizare aprobată la 5 septembrie 2026: Veritas și Aletheia intră împreună în prima fereastră; vezi Juego_Inmortales.md. Regula ghidului unic se păstrează aici până la revizuirea ei specifică.

Rămân în așteptarea unei decizii creative sau de producție:

• înfățișarea definitivă a lui Veritas, Aletheia și a avatarurilor jucătorilor;
• vocea și înfățișarea definitive ale Păstrătoarei Avenyth;
• figura vizibilă sau structura internă a Obscurantiștilor;
• revizuirea juridică a TRACEKEEPERS și Before Cities.

14. Traseu extins și ferestre laterale în cercetare

Traseul literar principal conține douăzeci și cinci de volume și începe la Çakmaktepe. Göbekli Tepe aparține aceluiași prim volum ca destinație ulterioară. Volumele 21–25 includ fereastra san din 1871–1873, fereastra garamantă din secolele I–II d.Hr., un parcurs Batwa/Twa centrat pe 2012, o revizuire contemporană a expansiunilor bantu și un Manden compozit în jurul anilor 1230–1240; niciuna nu devine automat campanie jucabilă. catalogul cărților este sursa ordinii și a întrebărilor de legătură. Această extindere nu schimbă prin ea însăși numărul campaniilor jucabile aprobate.

Atlasul poate deschide ferestre laterale când o urmă aduce o întrebare la care traseul principal nu poate răspunde fără a forța cronologia. Personajele ebraice și vechiul concept Memorie, regat și povestire sunt păstrate ca ramură viitoare până vor exista un muzeu și un dosar echivalente; nu sunt șterse și nici incluse tacit în alt popor.

Prima rezervă documentată este Upton Lovell G2a, lângă Stonehenge. Rolul său narativ este să arate că cunoașterea istorică se schimbă când apar analize noi. Nu este realizată, nu face parte din cele zece misiuni inițiale și profilul ei nu mărește încă cifra promoțională de 100 de personaje.

În Egipt este aprobată drept candidată studierea limbilor funerare de aur într-o fereastră ptolemeică sau romană. Sunt tratate ca obiecte și credințe ale unor contexte concrete, niciodată ca obicei egiptean universal.